Inteligent
Contents
Aceasta este rețeta cu care închei șirul prăjiturilor pe care am avut de gând să vi le prezint. Această prăjitură se numește așa tocmai pentru că este inteligentă.
Dintr-o compoziție lichidă, la copt se separă și se transformă într-o prăjitură cu trei straturi. Mai jos detalii despre ingrediente și preparare.
Ingrediente
- 250gr zahăr
- 1l lapte
- 7 ouă
- 9 linguri făină
- 1 pachet de margarină
- 2 fiole esență vanilie
- 4 pliculețe de zahăr vanilat
Mod de preparare
Se freacă margarina cu 150gr din zahăr. Se adaugă gălbenușurile pe rând, și făina treptat. Apoi, se adaugă laptele, esența de vanilie și zahărul vanilat. Albușurile se bat spumă cu un praf de sare și restul de zahăr. Se pune compoziția de gălbenușuri peste abușuri și se amestecă ușor.
Se preîncălzește cuptorul și compoziția se pune la copt, într-o tavă unsă. În primele cinci minute focul/temperatura din cuptor trebuie să fie mai mare, după care se lasă focul mic și se coace până ce prăjitura capătă o culoare aurie la suprafață.
Nu vă așteptați la o consistență de pandișpan decât la suprafață, în rest, prăjitura ar trebui să fie mișcătoare. Se poate împudra cu zahăr pudră și se taie numai când s-a răcit complet.







