DIY | Recomandări | Rețete

Prăjituri pentru Crăciun/Revelion – Rețete

December 29, 2019
Prajituri Craciun Revelion

Negresă

Negresă – cea mai bună rețetă de negresă

Ingrediente

  • 1 pachet de margarină Unirea
  • 500g zahăr
  • 4 ouă
  • 1 pachet praf de copt
  • 8 linguri făină
  • 1 pachet de cacao Dr. Oetker
  • o ceșcuță lapte dulce
  • 1 ciocolată fără cremă

Mod de preparare

Margarina, zahărul, laptele și pachetul de cacao se pun pe foc. La primul clocot se iau 15 linguri din compoziție peste care se va pune ciocolata pentru glazură.

Restul de compoziție se pune la răcit și se adaugă gălbenusurile, praful de copt (stins în oțet), făina și la final albușurile bătute spumă. Glazura se pune fierbinte peste prăjitura călduță și asta este tot!

Vă asigur că este cea mai bună rețetă de negresă din câte ați mâncat! Mama prietenului meu este cea de la care am rețeta, iar de când am mancat prima data, împart în stânga și în dreapta tuturor această rețetă și toți sunt de părere că este cea mai bună variantă de negresă!

Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *