Călătorii

Impresii despre Cluj – Plimbări de weekend

By on June 10, 2021
Vedere de pe Cetățuie

Hello, lume! A trecut ceva de la ultima mea postare pe blog, însă ca în fiecare an, când vremea devine mai bună, apar multe lucruri de făcut și lately am fost foarte aglomerată.

Nu pot să zic că s-au mai liniștit apele, însă la sfârșitul lunii mai am dat o o fugă în Cluj și m-am decis ca ar fi momentul să vin cu ceva impresii, fiind a doua oară când ajung acolo.

Nu știu cum sunteți voi, dar simt că trece timpul din ce în ce mai repede și că am 1001 lucuri de făcut sau de planificat. Poate or fi ceva sechele din pandemie combinate cu nevoia mea de a avea totul sub control, dar uneori mă simt copleșită de lucrurile pe care le am de făcut și pe care nu reușesc să le fac așa cum aș vrea sau când aș când vrea.

Weekendul la Cluj nu a fost plănuit în prea mult timp, invitația a venit din partea verișoarei lui #futurehubby și am zis da, în cor, fără să stăm prea mult pe gânduri.

Acest articol îl fac ca și parte din seria mea #undeneplimbaminweekend (pe care așteptam cu nerăbdare să o cresc) și voi trece prin diverse lucruri care mi se par importante pentru o călătorie: prețuri, cazări, locuri de vizitat etc.

Până trecem la Cluj, aici găsiți un link cu restul articolelor din această serie, poate găsiți inspirație pentru perioada ce urmează!

Prima data am fost in Cluj în 2017, la scurt timp după mutarea în București și trebuie să vă spun că am plecat la drum cu așteptări foarte mari, pentru că e un oraș pe care îl auzisem lăudat de foarte multă lume.

Nu mi s-a părut așa extrordinar precum era ridicat în slăvi, dar este un oraș frumos, motiv pentru care am mers și a doua oară (și probabil că vom mai merge).

Continue Reading

Călătorii | Restaurante

Zabola Estate – Mai mergem sau nu?

By on March 18, 2021

Cred că multă lume a auzit sau a zărit măcar, pe rețelele de socializare, una sau mai multe poze cu Castelul Mikes (adicătelea Zabola Estate) un loc fain din localitatea Zăbala/Zabola din județul Covasna, unde am fost săptămâna trecută.

Este o locație care se bucură de multă promovare în social media și despre care urmează să vă vorbesc și eu în articolul de azi, dar fără a exclude minusurile cu care vine la pachet. Pentru mine această ieșire a fost cadou de Crăciun, o ieșire pe care totuși, nu cred că aș fi ales-o eu singură.

Circumstanțele au fost însă altele, fiind un cadou care a ascuns în spate cel mai frumos eveniment din viața mea: cererea în căsătorie pe care am primit-o din partea prietenului meu (sau mai bine zi a viitorului meu soț <3 #hubby).

Știam de această locație de la Andreea Balaban care a făcut un video de acolo acum câțiva ani, video pe care îl las link-uit aici. Am admirat de atunci atmosfera romantică și încărcată de istorie a locului, dar la vremea aceea costurile mi se păreau imense.

Continue Reading

Călătorii | Recomandări

Plaiul Foii – unde ne plimbăm în weekend

By on October 4, 2020
Cabana Plaiul Foii

Rămăsesem datoare cu acest articol, dar am avut o perioadă ceva mai aglomerată la muncă și nu am avut timp până acum de el. După cum spune și titlul vin cu o nouă recomandare pentru destinațiile de weekend și anume: Plaiul Foii.

Prima dată când am auzit de această locație a fost în cărțile Irinei Binder, volumele Fluturi, cărți care au făcut mare vâlvătaie la momentul lansării, cărți pe care le-am citit pe nerăsuflate, deși ultimul volum nu mi s-a mai părut așa interesant fiind aceeși poveste din perspectiva altui personaj, dar le recomand oricum!

Revenind, în cărțile mai sus menționate am auzit prima dată de Plaiul Foii și cumva autoarea a creat un cadru aparte în romanul ei, iar pentru mine a devenit o destinație unde îmi doream să merg.

Mereu mi-a plăcut ideea de toamnă la munte și anul acesta, cum probabil și alții au făcut, din dorința de a mă îndrepta spre destinații din România, în cadru cât mai natural, am decis că un weekend prelungit la Plaiul Foii este exact ce îmi trebuie pentru reîncărcarea bateriilor.

Plaiul Foii este o destinație aflată la aproximativ 12km de Zărnești, drum ce durează aproximativ 3 ore cu plecare din București vineri dimineața. Aflată la poalele munților Piatra Craiului, peisajul din zonă îți taie resepirația.

Continue Reading

Călătorii | Recomandări

Drobeta-Turnu Severin și Craiova – Plimbări de weekend

By on August 17, 2020
Centrul vechi Craiova

Pentru cei care au citit articolul despre destinația turistică Cazanele Dunării, vă spuneam acolo că urmează să fac și partea a doua a articolului dedicat altor două orașe pe care le-am vizitat atunci, acestea fiind Drobeta-Turnu Severin și Craiova.

Pe drumul de întoarcere de la Cazanele Dunării ne-am oprit în cele două orașe, dorindu-ne să bifăm rapid câteva locuri pe care le văzusem pe internet.

Vremea nu prea a ținut cu noi și nu am reușit să bifăm tot ce ne propusesem, însă chiar și așa o să las aici câteva detalii despre ele pentru cei care își doresc să viziteze unul din cele două orașe, fiind două destinații pe care le recomand.

Continue Reading

Călătorii | Recomandări

Cazanele Dunării – unde ne plimbăm în weekend

By on July 27, 2020

În continuarea articolului cu Vulcanii Noroioși pe care i-am vizitat mai la începutul lunii, astăzi vă prezint o nouă destinație de weekend: Cazanele Dunării.

Cum vă spuneam și data trecută, îmi doresc să fac o mini serie de destinații unde ne putem plimba în weekend, destinații pe care eu le consider mai sigure din punct de vedere al aglomerării, dintre cele alese de mine.

Weekendul trecut am făcut o mini excursie în județul Mehedinți, cu destinația Eșelnița, pentru a vizita Cazanele Dunării.

O să împart articolul în două deoarece vineri și sămbătă am stat în acea zonă, iar duminică în drumul de întoarcere spre casă am adăugat două opriri: Drobeta Turnu-Severin și Craiova, dar acestea două merită și ele un articol de sine stătător cu tot cu păreri și impresii.

Continue Reading

Călătorii | Recomandări

Vulcanii noroioși – unde ne plimbăm în weekend

By on July 13, 2020
Vulcanii Noroiosi

Articolul de astăzi este despre destinația pe care am ales-o pentru weekendul ce tocmai a trecut, și anume: Vulcanii Noroioși.

Ideea mea ar fi ca acesta să fie startul seriei: unde ne plimbăm în weekend, o serie pe care aș vrea să o realizez în lunile ce urmează, asta dacă nu continuă răspândirea virusului și nu vom avea parte de noi restricții.

Cred că nu sunt singura persoană care și-a dorit după încheierea stării de urgență să plece oriunde ar vedea cu ochii.

Atunci când am decis că am putea să mai plecăm în diverse locuri, am luat în calcul distanța de parcurs, astfel încât să evităm poate cazarea, precum și destinațiile din țară, în natură, unde poți evita grupurile de oameni, după bunul plac.

Printre locațiile pe care le-am ales, prima destinație a fost, după cum spuneam și mai sus: județul Buzău, Vulcanii Noroioși!

Continue Reading

Călătorii | Recomandări

Călătorii fără griji – ponturi și sfaturi

By on February 13, 2020
Travel with no worries

Există așa ceva precum călătorii fără griji? Nu știu dacă există, însă dacă știm o câteva lucruri, ne poate fi mai ușor și ne putem face din concediu dacă nu o călătorie fără griji, măcar una cu mai puține griji!

Articolul de azi este despre călătorii în general, de unde îmi cumpăr eu de obicei bilete, ce urmăresc atunci când mă decid la o anumită destinație și câteva ponturi, de la ce să iei sau să nu iei în bagaj, cum e cu zburatul cu avionul și alte sfaturi pe care m-aș fi bucurat să le știu și eu înainte de a pleca pentru prima dată într-o călătorie în afară!

În primul rând trebuie să știți că mersul în afară nu este numai pentru cei cu bani mulți! Așa cum există locații foarte scumpe, există și variante accesibile din punct de vedere financiar. De exemplu, Roma este printre cele mai ieftine destinații de călătorie, iar pentru mine aceasta a fost prima ieșire din țară într-un citybreak (mai multe detalii despre Roma găsiți aici).

Așadar, dintre destinațiile ieftine țin să menționez Grecia (Atena), Italia (Roma), Ungaria (Budapesta), Polonia (Varșovia) sau Portugalia (Lisabona), acestea fiind câteva dintre destinațiile pentru care veți găsi zboruri de la 60 euro dus-întors.

Continue Reading

Călătorii | Recomandări | Restaurante | Timișoara

Cele mai frumoase locuri de vizitat în Timișoara

By on December 8, 2019
Timisoara

Pentru că urmează să plecăm în Timișoara, m-am decis că este timpul să mă documentez pe partea de turism și să aflu ce muzee, ce piețe frumoase, ce catedrale și ce restaurante bune au, asta pentru că așa cum v-am mai zis în articolele trecute de călătorie, îmi place să plec cât de cât cu ”temele făcute”.

Drept urmare, mai jos găsiți cele mai importante locuri de vizitat în Timișoara, după research-ul făcut de mine!

Transport și cazare

Pentru transport am ales avionul și asta pentru că un drum cu mașina ar fi fost mult prea obositor. Biletele de avion ne-au costat 260 de lei, dar asta și pentru că am luat numai pe 1 bilet bagaj. Diferența pentru bagaje și locuri preferențiale în avion ar fi fost prea mare, așa că ne-am zis că ne vom descurca cu două ghiozdane și un troller mic, conform politicii companiei de zbor.

Cazarea am ales-o de această dată prin Airbnb, iar prețul pentru trei nopți de cazare a fost de 609 lei, pentru un apartament din centrul orașului cu dormitor, baie și sufragerie open space cu bucătăria.

Până acum comunicarea cu gazda și plata s-a desfășurat fără probleme, urmează să vă dau mai multe detalii probabil într-un articol viitor despre experiența din oraș.

Locuri de vizitat

Am căutat și eu pe mai toate sursele locuri de vizitat, restaurante și alte cele, iar mai jos vă pun la dispoziție lista pe care mi-am făcut-o eu.

De această dată nu voi face un program pe zile pentru că din ce am văzut obiectivele sunt relativ aproape unele de celelalte și mai ales că acest miniconcediu se dorește a fi despre relaxare și timp în doi, deci nu o să fie o fugă de la un obiectiv la altul.

Muzee

  • Muzeul de Artă (Palatul Baroc) – Pe lângă o clădire extraordinar de frumoasă, am văzut câteva picturi din expozițiile permanente care s-ar părea să fie frumoase, așa că mi-ar plăcea să ajungem aici
  • Muzeul Banatului – Aici am citit că se găsește Sanctuarul Neolitic de la Parța, vechi de aproximativ 6000 de ani, singurul din România și unul dintre puținele din Europa
  • Memorialul Revoluției
  • Muzeul Satului Bănățean – Deși aici nu cred că vom merge, având în vedere că este un muzeu în aer liber și că noi mergem în luna decembrie, totuși cred că pentru timpuri mai călduroase merită luat în calcul

Continue Reading

Călătorii | Recomandări | Restaurante

City break în Roma – 3 zile

By on November 10, 2019
Angelino ai Fori

Dacă sunteți în căutarea unei destinații de vacanță ieftină, dar care merită marcată ca văzut pe bucket list, un city break în Roma poate fii soluția salvatoare.

Pentru noi Roma a fost prima destinație de călătorie aleasă pentru ieșitul din țară, asta pentru că este printre cele mai ieftine destinații.

Deși am fost în această minivacanță în 2017 am decis să scriu acest articol, după modelul celui din Londra pentru a veni în ajutor celor care plănuiesc o un city break în Roma. Noi am ales ca și perioadă luna martie și vreau să vă spun că am avut parte de vreme călduroasă și zile cu mult soare.

Eu am avut ghinionul să fiu răcită cobza și din pacate nu am simțit gustul de gelato italiano, decât în prima zi, când încă nu-mi pierdusem gustul din cauza răcelii. (Am bagat nurofen la greu și am făcut față, căci deh, nu mergi tot timpul în Roma).

A fost un city break scurt, de doar 3 zile, vineri – duminică, însă a fost foarte frumos! A coincis și cu primul zbor cu avionul,  iar eu am fost mai încântată mai ceva ca un copil.

De unde am cumpărat și cât ne-a costat?

City break-ul l-am cumpărat prin Vola. Am avut de la ei un voucher de 20 de euro, iar asta a făcut ca pentru 2 nopți de cazare, mic dejun și zbor cu avionul pentru două persoane să plătim 258 €, adică aproximativ 1230 de lei conform cursului valutar actual. Din câte îmi amintesc pentru ce am cheltuit pe lângă: mese, intrări, transport în comun etc, am mai dat încă pe atât. Cred că totul ne-a dus undeva 2500 de lei.

Acesta este hotelul la care am fost cazați. Este foarte aproape de toate obiectivele turistice. Am avut însă parte de o experiență nu tocmai plăcută, din cauza faptului că în prima noapte ne-au bagat într-o cameră foarte mică, cu dușul și chiuveta în aceeași încăpere și toaleta pe hol, pe motiv ca „a fost o încurcătură” (cred de fapt că era o smecherie a lor, iar acea cameră este taxată neoficial). Nu am lăsat asta să ne strice dispoziția, a doua noapte am primit o cameră mult mai mare cu baie și tot ce trebuie. Micul dejun a fost foarte bun și diversificat, deci per total experiența a fost ok la capitolul cazare!

Continue Reading

Călătorii | Londra | Organizare

4 zile în Londra

By on October 13, 2019

Dacă urmează să plecați în Londra pentru 4 zile s-ar putea ca lista de mai jos să vă fie de folos. Aceasta cuprinde modul în care am împărțit eu obiectivele de vizitat pe durata a 4 zile petrecute în Londra, în această vară. Multumiri celor care citesc!

Ziua 1

  • Aterizare în Londra, aeroport Stanstead, ora 8:10
  • Transport Aeroport – cazare, 2h aproximativ (timp relativ raportat la cazarea pe care am avut-o  și la alegerea făcută), la dus nu l-am prins, am mers cu un alt autobuz care pleca la ora aceea, dar la întors am mers cu AirBus Express fiind o varianta ieftină și convenabilă
  • Am estimat că la ora 12 ajungem la cazare și am avut noroc că am putut face check-in-ul, am lăsat bagajele și am plecat în aventura londoneză, spre primul obiectiv
  • Natural History Museum (+ din categoria „dacă avem timp” Science Museum, fiind în proximitate, însă pe acesta din urmă l-am ratat)
  • Sea Life (aveam bilete cumpărate deja pentru ora 16:00, sunt necesare minim 2 ore și jumătate pentru vizitare, London Eye urmând la ora 19:15, mai multe detalii despre cum și de unde recomand să cumpărați bilete, găsiți aici)
  • London Eye, după cum spuneam. În urma recomandărilor la apus este cel mai frumos să urci, pentru că dacă aveți noroc de vreme bună, tot orașul se îmbracă în lumina cladă a soarelui
  • Împrejurimi: Big Ben (închis pentru renovări însă), Westminster Palace, Abbey și Bridge. Tot prin împrejurimi găsiți tot felul de localuri de unde puteți să cumpărați ceva de mâncare, oameni care fac diverse spectacole în stradă, astfel încât o să vă umpleți ziua cu ușurință.

Prima noastră zi s-a încheiat destul de devreme, cred că la ora 22 dormeam duși ca să ne încărcăm bateriile pentru ziua 2. Am început ziua devreme pentru că voiam să ajungem la muzeul de ceară la ora deschiderii.

Continue Reading