Casă | DIY | HowTo | Organizare

DIY – Idei de organizare prin casă

October 24, 2019

Vreau să cred despre mine că sunt o persoană organizată din mai multe puncte de vedere și acest articol vine la voi cu idei de organizare prin casă.

Îmi place să fac liste cu ce am de făcut (de multe ori îmi pun prea multe pe listă, însă rareori rămân chestii nebifate), asta ca să pot prioritiza/amâna lucrurile în funcție de importanța lor. Nu știu dacă asta are treabă cu organizarea (din punctul meu de vedere, are), dar îmi place și curățenia, uneori exagerez, dar știu că așa, cu tot cu nebuniile mele legate de curățenie, pot păstra o casă primitoare și organizată.

Acum ceva timp am dat peste o carte, era o perioadă când m-am decis să alternez romanele de dragoste pe care le citesc în mod normal, cu un alt gen și așa m-am oprit la cele de dezvoltare personală și deși prima dată am dat peste Arta subtilă a nepăsării (titlu original The subtle art of not giving a f*ck) scrisă de Mark Manson, am decis inițial doar să o fac cadou (chiar de două ori). Apoi fără să vreau am dat peste o altă carte, cu un titlu asemănător Arta magică a durutului în cot (titltu original The Life-Changing Magic of Not Giving a F*ck) scrisă de Sarah Knight, dar de data aceasta o carte scrisă la zeflemea, o lectură ușoară care a venit la fix pentru momentul respectiv. (*No worries, o să vină și un articol despre cărți, acesta însă are alt scop)

De ce am făcut această paranteză cu cartea despre care vorbesc, într-un articol dedicat organizării? Ei bine, din această carte am aflat că titlul a fost ales, cumva ca o parodie după Magia ordinii (titlu original The Life-Changing Magic of Tidying Up: The Japanese Art of Decluttering and Organizing) scrisă de Marie Kondo… și aici voiam să ajung 🙂

Nu am citit această carte despre organizare, însă m-a făcut curioasă să văd despre ce e vorba. Mai știți când în liceu aveam o lectură obligatorie și profesorii ne sugerau după ce citim, să vedem si filmul (dar mulți vedeau doar filmul)? Ei bine, am început prin a căuta pe internet despre Marie Kondo și metoda ei de organizare și așa am dat peste reality-show-ul făcut de Netflix Tidying Up with Marie Kondo, o emisiune în care Marie Kondo își pune în aplicare arta magică menită să schimbe vieți. 😂

Am urmărit episoadele cu interes, unele idei mi s-au părut banale, dar pe alte le-am aplicat și eu în noua casă. Am aproape un an de când ne-am mutat în casa în care locuim și mi-am dorit să o organizez cât mai bine. Înainte (când locuiam cu chirie) ziceam chestii de genul lasă acum le țin asa, dar la casa mea o să fac/o să așez așa sau altfel. Drept urmare, acest articol o să conțină câteva idei, cu fotografii before/after despre locuri din casă care pot fi îmbunătățite prin mici trucuri pe care vă sugerez să le aplicați și voi.

Primele idei de organizare prin casă pe care vreau să le împărtășesc sunt legate de organizarea câtorva dintre dulapurile din bucătarie. Mai jos aveți un before & after cu sertarul meu pentru ustensilele de bucătărie. Înainte totul era aruncat la grămadă, iar să caut ceva era o aventură, de cele mai multe ori renunțam și luam ce era mai la-ndemână. Ce am făcut a fost să cumpă acele cutiuțe mici albe pe care din câte îmi amintesc le-am cumpărat din Jumbo pentru o sumă în jur de 10 lei, set de trei. Am ales să folosesc numai două aici pentru că ustensilele și cuțitele din mijloc erau prea lungi ca să încapă în ele. Ce am reușit astfel? Ei bine acum mi-e mai ușor să găsesc ce am nevoie!

Kitchen utensils BEFORE
BEFORE
Kitchen utensils AFTER
AFTER
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Tot în bucătărie am și un loc unde țin o parte din condimente și ingredientele pentru prăjituri, cum ar fi praful de copt, esențele etc. dar și caiete sau reviste cu rețete. Evident toate erau aruncate la un loc și să dai peste piper și cimbru, atunci când ai nevoie de praf de copt să pui la prăjitură, nu e cel mai plăcut lucru (mai ales dacă ai uitat de vreun ingredient și îți amintești fix înainte de a băga la cuptor). Cum vedeți mai jos de data aceasta am apelat la niște cutii pe care le-am cumpărat din Ikea, nu mai știu prețul, dar cu ajutorul lor am separat codimentele de ingrdientele de prăjituri, iar de data aceasta am folosit și o a treia cutie pentru obiecte diverse.

Kitchen condiments BEFORE
BEFORE
Kitchen condiments AFTER
AFTER
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Acum urmează, zic eu cea mai bună idee de organizare, pentru dulapul de sub chiuveta din bucatarie. Înainte o aglomerație de soluții de curățenie, legendara pungă cu pungi și alte o mie de lucruri încercau să-și facă loc pe lângă coșul de gunoi. Să încerci să scoți o sticlă de soluție din spate ar fi putut însemna declanșarea unei avalanșe, așa că mi-am luat inima în dinți și am zis: Până aici! Mai jos aveți ideea mea de organizare. Eu am folosit un mini dulăpior, pe care l-am căutat după dimensiunile dulapului meu și deși avea 4 sertare și nu 3 (câte mi-ar fi încăput mie), se putea monta și cu mai puține. Nu mai știu sigur de unde am cumpărat eu răftulețul, dar pot să vă spun că am văzut că au bagat și la Ikea ceva soluții de depozitare pe verticală, parcă din inox.

Under sink BEFORE
BEFORE
Under sink AFTER
AFTER
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Pe lângă punga cu pungi, evident că am și un dulap cu pungi. 😂 Aici însă le țin doar pe cele voluminoase, de rafie, dar până să cumpăr dulăpiorul minune pentru bucătărie, le țineam unele peste altele, aruncate la grămadă. Ce am făcut a fost să iau cel de-al patrulea sertar din dulapul mai sus menționat și pentru că funcționează pe slide, l-am pus în dulapul cu pricina, iar în el am împăturit sacoșele după o metodă pe care am văzut-o la Marie Kondo. În felul ăsta, după cum se vede mai jos, sacoșele nu mai stau unele peste altele, toate sunt vizibile și pot să aleg cu ce paporniță merg să fac piața.

Bags BEFORE
BEFORE
Bags AFTER
AFTER
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Chiuveta din baie cu picior (pe jumătate, suspendat, o să înțelegeți mai bine din poze) nu mi-a oferit prea multe variante și pentru că nu voiam să fac vreun proiect de redesign al băii, am găsit o soluție cu un dulap făcut pe comandă, care să îmbrace piciorul, urmând ca în stânga și în dreapta piciorului să am mici spații de depozitare. Evindent că este destinat soluțiilor de curățenie și fiind un spațiu foarte mic, ca să scot o sticlă din spate, trebuia să le scot pe toate, să iau ce am nevoie și apoi să le pun înapoi (lucru total enervant). Ce am făcut? Am luat doua cutii/tăvițe care să încapă în spațiul ăsta mic pe care îl aveam, iar acum când am nevoie, doar trag tăvița, iau ce am nevoie și o bag înapoi. Which is perfect! 😍

Under sink 2 BEFORE
BEFORE
Under sink 2 AFTER
AFTER
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

Următoarea fotografie nu este cea mai reușită reprezentare a ceea ce vreau să spun (nici cele de mai sunt nu sunt cele mai grozave), dar în această fotografie este sertarul meu cu șosete și alte cele (🧦👙- everybody has them, so no embarrassment here) pe care l-am organizat după metoda Marie Kondo. Șosetele nu mai stau unele peste celelalte, sunt împachetate frumos în cutii. Sistemul de cutii pentru organizare este tot de la Ikea, știu că au scos varianta pe turcoaz la un moment dat, dar mai găsiți sigur pe alb și negru. Nu mai știu sigur cât au costat, cred că undeva în jur de 25-30 de lei. (În cutia cu șosete se pot observa și cele trei șosete care au ales să se despartă de perechile lor la spălat, era o relație insuportabilă 😅)

Cam atât cu ideile de organizare prin casă. Găsiți multe idei pe Pinterest, legat de acest subiect, va link-uiesc și un album în care eu salvez poze pe acest subiect.

Acum e acum, vin la voi cu o întrebare: What sparks joy for you? Întrebarea asta vine tot din învățăturile lui Marie Kondo, care susține că un mod eficient de a-ți organiza casa este următorul: după ce împarți lucrurile pe categorii (haine, cărți, diverse și obiecte cu valoare sentimentală (sper că mi-am amintit bine)), le puneți grămadă (pe categorii) și apoi trebuie să luați fiecare obiect în parte în mână și să vă întrebați: Îmi aduce bucurie? Asta fiind o metodă eficientă să renunțați la lucrurile care nu vă mai trebuie sau care nu vă mai aduc bucurie. Poate părea o mare dezordine la început, dar funcționează. (deși sună puțin stupid 😅)

Legat de partea cu organizarea de zi cu zi cred că merită să scriu un articol de sine stătător, mă gândesc să merg în direcția: cum să te organizezi ca să fii mai productiv sau așa ceva! (Cum spuneam am multe idei pentru articolele viitoare și sper să le găsiți utile sau măcar relaxante!)

Mulțumesc frumos celor care au ajuns până la final și țineți aproape! Pupiciuri! 😍

Like
  1. Felicitari!!! Si interesant! Am urmarit si eu filmuletele cu Marie Kondo, si mi-am propus sa incep cu garderoba la un moment dat.

    1. Multumesc frumos! 🙂 Eu am aplicat și în garderobă, nu chiar cât ar fi trebuit, dar chiar și așa am ajuns la vreo trei pungi cu haine pe care le-am donat apoi, deci se merită! (Mai facem loc lucrurilor noi :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *