Idei Cadouri | Recomandări | Sfaturi

Calendare Advent disponibile în România – 2023 #thebest

By on November 10, 2023
Advent Calendars 2023

Chiar zilele trecute văzusem o imagine cum pe 31 octombrie suntem cu toții cu dovleci, frunze ruginii și mere coapte, iar de pe 1 noiembrie începem nebunia Crăciunului.

Trebuie să recunosc că toamna până acum a fost mai degrabă o vară plăcută și că încă port pantaloni scurți prin casă, chiar dacă mai sunt foarte puține file în calendarul acestui an, dar că ușor, ușor încerc să intru în atmosfera tranziției de la toamnă la iarnă și că încep sper la o iarnă cu zăpadă.

Nu poate trece acest an fără articolul meu, devenit deja tradiție, despre calendarele advent pe care le avem disponibile la noi în țară. Pentru mine a devenit ceva ce aștept cu nerăbdare, iar atunci când ajung în luna noiembrie încep să mă gândesc la ele și la bucuria unui mic cadou în fiecare zi din cele 24 până la Crăciun.

Așadar, with no further delay, să începem prezentarea calendarelor advent pe care le putem cumpăra anul acesta (eu deja mi-am ales favoritul și trebuie să ajungă comanda destul de curând).

Continue Reading

Idei Cadouri | Recomandări | Sfaturi

Calendare Advent disponibile în România – 2022 #thebest

By on November 11, 2022
Essence Advent

Blogul meu a împlinit anul acesta 3 ani (when?!) și înca de la început mi-am propus să nu fie un blog-jurnal, ci un loc unde eu să îmi fructific pasiunea pentru scris, cu diverse articole pe diferite teme care îmi fac plăcere.

Printre primele articole am publicat unul pe tema calendarelor advent și pentru că a fost un articol destul de popular, a devenit un fel de tradiție ca în fiecare an să public un articol în care strâng cele mai faine calendare advent disponibile în România, astfel încât să ne putem bucura în luna decembrie de cate o mică supriză în toate cele 24 de zile până la Crăciun.

Spun că a devenit tradiție, pentru că după articolul publicat în 2019, mai sus menționat, au apărut și cele din 2020 și 2021, iar acum este vremea aceea din an, așa că până să se epuizeze stocurile zic să trecem la trecerea în revistă a celor mai faine calendare advent din România, anul 2022!

Continue Reading

Idei Cadouri

Idei de cadouri pentru Crăciun

By on December 9, 2021
Idei cadouri

Luna decembrie este guvernată de căutarea nebună după idei de cadouri. Anul trecut am reușit să mă organizez mai din timp cu ideile de cadouri, însă anul acesta simt că sunt multe lucruri pe care vreau sau trebuie să le fac pentru sfârșitul de an, iar timpul pare că e din ce în ce mai puțin.

Azi, când m-am apucat de acest articol ar trebui să fii venit la voi Moș Nicolae, sper că a fost inspirat și că a știut ce să vă aducă chiar și fără să îmi citească articolul :)) got it?

Moș Crăciun are treabă mai grea, buget mai mare (pentru unii), opțiuni mai multe… așa că, m-am gândit ca măcar pe el să îl ajut cu ceva idei de cadouri și cum timpul tic tac, tic tac, trece, zic să începem!

Continue Reading

DIY | Idei Cadouri | Recomandări

Calendare Advent disponibile în România – 2021 #thebest

By on November 10, 2021
Calendar advent DM

Calendare Advent disponibile în România – 2022 #thebest

Un articol foarte popular și foarte drag mie, pe care îl fac din primul an de blog, este articolul despre calendare advent.

Aud din ce în ce mai des că mai sunt x zile până la Crăciun, asta înseamnă că sunt și mai puține până la 1 decembrie, motiv pentru care consider că este momentul potrivit pentru articolul actualizat cu calendarele advent pentru anul 2021.

Mă pregătesc din timp și am studiat deja piața, am o lista bogată, pentru toate bugetele și pentru toată lumea: soți, soții, copii etc.

Pentru cine este interesat și de un scurt istoric al acestor calendare, vă las link aici de la articolul din 2019, în care am inclus și istoricul lor.

De asemenea, până sa trecem la calendarele advent de anul acesta, vă las link și de la articolul de anul trecut care conține idei de DIY, valabile în orice an.

Continue Reading

DIY | Idei Cadouri | Rețete

Valentine’s Day – Surprize pentru partener/a

By on February 8, 2021
Cheesecake in a jar

Hello! A trecut ceva timp de la ultimul articol pe blog, însă începutul de an nu a venit cu prea multă energie și inspirație, dar cu toate astea, se apropie vertiginos atât Valentine’s Day, cât și Dragobetele (fiecare probabil că preferă una sau alta din cele două; sau poate nici una: #antivalentinesday) și m-am gândit că ar fi drăguț să scriu un articol potrivit pentru aceste sărbători.

Anul trecut am încercat să alcătuiesc o listă cu idei de cadouri potrivite pentru Valentine’s Day/Dragobete, articol pe care vi-l las ca inspirație aici, dar anul acesta m-am gândit că ar fi fain să vin cu o serie de propuneri despre deserturi/idei de mic dejun, surprize pe care le puteți face cu mâinile voastre și cu care să vă surprindeți partenerul de viață.

Toate ideile am vrut să fie ușor de realizat și rapide, nu necesită mare pricepere în tainele bucătăriei, iar din punctul meu de vedere vă vor ajuta să faceți o surpriză plăcută celui de lângă voi!

Continue Reading

Idei Cadouri

Cadouri de Crăciun pentru cei în pană de idei

By on November 25, 2020
Cadouri

A venit acel moment din an în care oamenii (including myself) încep să caute idei de cadouri. Familie numeroasă, cadouri oferite an de an, ideile devin din ce în ce mai greu de găsit.

Cu toate astea, sper să fac o faptă bună și să vă ajut cumva cu ideile pe care le voi scrie mai jos pentru aceia care sunt în pană de idei și nu știu de unde să înceapă.

Până să trec la ideile de anul acesta, vă las și link cu articolul de anul trecut, care include cam 20 de idei de cadouri pentru iubiți, iubite, părinți sau bunici, toate fiind aplicabile și anul acesta.

Știu că e devreme, dar eu deja m-am apucat de tradiționalele mele liste cu oamenii cărora vreau să le ofer cadouri, liste pe care am început să trec idei. Vă recomand și vouă să faceți la fel, asta dacă nu vreți să fiți luați prin surprindere (mai e numai o lună până de Crăciun).

Continue Reading

DIY | Idei Cadouri | Recomandări

Calendare Advent disponibile în România – 2020 #thebest

By on November 10, 2020
Calendare Advent Romania

Calendare Advent disponibile în România – 2022 #thebest

Tocmai ce mă uitam la televizor la filmul Calendarul de Crăciun și mi-am zis că poate a venit momentul acela în care să vă spun ce Calendare Advent sunt pe piața din România anul acesta, care sunt cele mai frumoase și ce recomandări am pentru voi sau ce calendar am ales eu!

Anul trecut am scris primul meu articol despre calendarele advent și dacă acolo vă povesteam și câte ceva despre istoria lor, cum și când au apărut pentru prima dată, de data această doar vă îndrept să mergeți acolo să citiți acele detalii, pentru că: avem muuuulte calendare de trecut în revistă anul acesta.

Ca idee, s-ar părea că primele calendare au apărut la începutul secolului douăzeci și evoluția lor e evidentă, de la imagini dedicate sărbătorilor de iarnă, la figurine mici din ciocolată, astăzi avem calendare advent cu tot felul de produse: skincare, make-up, body care, ciocolată și câte și mai câte.

*Chiar am și un calendar advent pentru pisicuțele voastre, mi s-a părut o idee simpatică, așa că stați aproape până la finalul articolului!

Continue Reading

Idei Cadouri

Cadouri de Valentine’s Day – idei și inspirație

By on February 7, 2020
Love

Mai este fix o săptămână până la ziua îndrăgostiților, așa că m-am gândit să vin în ajutorul vostru cu câteva sugestii de cadouri de Valentine’s Day pentru el și ea, pe care să le oferiți celor dragi.

M-am organizat de acum cu articolul, asta ca să aveți suficient timp să ajungă curierii sau să mergeți voi prin magazine.

Pe lângă lista de sugestiile de cadouri am și un proiecțel DIY pe care îl puteți oferi și sigur el/ea v-a fi foarte încântat/ă! Acum ceva timp am scris și un articol cu cadouri pentru Crăciun și cred că mai puteți găsi câteva idei si acolo (adică aici).

Fără să mă mai lungesc, mai jos găsiți lista de sugestii pe care le puteți folosi fie pentru Valentine’s Day, fie pentru cei care sunt mai pe tradițional și sărbătoresc Dragobetele.

Continue Reading

Idei Cadouri | Recomandări

Cadouri de Crăciun – idei și inspirație

By on December 5, 2019
Cadou de craciun

Nu știu dacă pe voi v-a prins febra cadourilor de Crăciun, însă deși nu a trecut nici măcar o săptămână din luna decembrie e momentul să căutăm idei de cadouri de Crăciun, pentru cei dragi.

Eu am început deja să-mi fac listele cu persoanele cărora vreau să le ofer un cadou de sărbători și deja am și cumpărat o parte! (Da, am fost harnică!)

Nu întotdeuna cumpărăturile pentru cadourile de Crăciun sunt cele mai frumoase amintiri: aglomerația din magazine, din trafic, problema locului de parcare, cozile interminabile, nu găsești mărimea potrivită, ori teama că poate găsești altceva mai frumos, dar nu ai căutat suficient etc.

Situații de genul apar, mai ales atunci când nu oferi cadouri la întâmplare, ci vrei sa cumperi ceva frumos care să fie potrivit pentru cel/cea căruia i-l oferiți. Eu sunt destul de implicată când vine vorba de sărbători, îmi place să cumpăr cadouri, îmi place să le aleg cu atenție și le împachetez cu drag pe fiecare în parte.

Îmi dedic câteva ore special pentru asta, îmi prepar o cană de vin fiert, aprind lumânărele parfumate, pun colinde și devin cel mai dedicat spiriduș al lui Moș Craciun.

Anul acesta vreau să vă vin în ajutor în cazul în care ați rămas în pană de idei legat capitolul cadouri de Crăciun și deja vă puneți întrebări de genul: ”Anul ăsta ce mai cumpărăm?”

Nu vă stresați găsiți mai jos câteva idei la prețuri decente, cu link-uri de unde puteți comanda, unde este cazul, asta ca să scutiți din timpul petrecut în magazine.

De asemenea, la finalul articolului am menționat câteva lucruri despre campania ShoeBox, vă rog să aruncați un ochi!

*Trebuie sa menționez că prețurile pot suferi modificări față de momentul la care am scris acest articol

Cadouri pentru el

Când vine vorba de cel drag de lângă noi, vrem să-i oferim cel mai frumos cadou. Nu vrem nici să fie un cadou banal, vrem să fie folositor, dar să îi și placă, să nu ajungă în gramada lucrurilor primite pe care nu le folosește, iar asta ne îngreunează nouă sarcina pe care o avem.

Continue Reading

DIY | Idei Cadouri | Recomandări

Cele mai frumoase calendare Advent

By on November 28, 2019
Leonidas Advent Calendar

Calendare Advent disponibile în România – 2022 #thebest

Eram deja la vârsta adolescenței când am auzit de calendarele advent pentru prima dată. Pentru prietenul meu era o tradiție din copilărie pe care părinții o păstrau atunci când se apropia întâi decembrie, așa că el mi-a cumpărat și mie unul, vrând să-mi facă o bucurie.

M-am bucurat ca un copil mic, pentru că obișnuiesc să găsesc bucurie în toate lucrurile mici. De atunci a devenit o tradiție și pentru noi. În fiecare an, în luna decembrie cumpărăm un astfel de calendar, pe care îl împărțim cu bucurie!

Articolul de astăzi o să conțină un top al calendarelor advent disponibile în România, pe care comercianții le-au pus la dispoziție doritorilor. Consider că pot fi o idee bună de cadou pentru cei dragi, în așteptarea Crăciunului.

Mică istorie a calendarelor advent

Advent se presupune că vine din latină și înseamnă venire. Inițial perioada Advent cuprindea primele patru duminici, începând cu cea mai apropiată de sărbătoarea Sfântului Andrei și era perioada pentru convertiții la creștinism pentru a se pregăti de botez. Mai apoi aceasta a fost asociată cu nașterea lui Iisus Hristos, de pe data de 25 Decembrie.

Calendarele advent au istorie veche ce începe de prin mijlocul secolului nouăsprezece. Tradiția a fost începută de protestanții germani care obișnuiau să desenze pe ușa cu cretă sau să aprindă câte o lumânare pentru fiecare zi până la Crăciun, fiind un mod de a număra zilele până la sărbătoare.

Continue Reading