Diverse

Am îndrăznit să-mi fac planuri pentru 2021

By on January 15, 2021
New Year's Resolutions

Nu cred că sunt singura care a stat să se gândească dacă să-și facă planuri pentru 2021, mai ales după ce ne-a adus 2020. După ce am cântărit ideea, dar m-am decis totuși să o fac, iar mai jos mi-am alcătuit lista mea de dorințe/planuri/rezoluții pentru 2021.

Anul trecut începeam 2020 cu o stare mai puțin bună, eram mai lipsită de încredere în mine și în ceea ce puteam realiza, dar totuși mi-am făcut curaj și atunci, și mi-am setat o serie de obiective pe care îmi doream eu să le realizez sau către care să mă îndrept.

Atunci dezbăteam subiectul pornind de la ideea dacă o astfel de listă ne aduce povară sau dacă poate ajunge motiv de frustrare și în linii mari vă dădeam câteva sfaturi astfel încât să nu ajungeți acolo.

Privind în retrospectivă cum arătau dorințele mele pentru 2020 nu pot să zic că au fost motiv de frustrare, având în vedere că cele pe care nu am reușit să le realizez nu au fost din vina mea, ci din cauza pandemiei care ne-a cam limitat opțiunile.

Mai jos am decis să îmi iau lista dorințelor din 2020, rând pe rând, și am încercat să mă gândesc dacă pot considera că l-am realizat sau nu, dar mi-am și făcut lista pentru 2021 pe care o puteți folosi ca sursă de inspirație.

Continue Reading

Diverse | DIY

Delicii și decorațiuni de toamnă

By on September 7, 2020
Handmade Autumn Decor

Astăzi vom vorbi despre decorațiuni de toamnă și despre alte delicii la care eu încep să mă gândesc o dată ce scad puțin temperaturile și vine 1 septembrie. Acum când scriu e o zi cum nu se poate mai tipică de toamnă: plouă mocănit și e cu vreo 10-15 grade mai puțin decât ieri.

Nu știu despre voi, dar eu sunt genul de om care se bucură de frumusețea fiecărui anotimp. Chiar și așa cu toate schimbările climatice, cred că suntem norocoși că avem parte de primăvară, de vară, de toamnă și de iarnă și cred fiecare anotimp având frumusețile lui.

De mic copil am fost prima la decoratul casei când venea Crăciunul (nu că acum aș fi altfel), sunt genul ăla care vrea să împodobească cât mai mulți brazi și care trebuie să bifeze împodobirea prin toate casele: părinți, părinții prietenului, casa noastră și de ce nu și altele dacă apare ocazia.

Acum când vine toamna îmi place să o aduc cât mai aproape în casă prin diferite decorațiuni, mirosuri parfumate ori mici delicii și plăceri pe care eu le asociez cu lunile ei. Îmi plac toate anotimpurile, dar aș prefera ca toate să fie însorite, însă din când în când o răcoreală e bine-venită.

Continue Reading

Diverse | Recomandări | Sfaturi

Trucuri utile în bucătărie – de la o Gospodivă

By on August 26, 2020
Dita Von Teese

Articolul de astăzi a fost conceput ca o serie de trucuri utile în bucătărie de la o gospodivă, trucuri pe care și eu le folosesc și pe care le-am împărtășit la rându-mi.

M-am gândit să fac acest articol tocmai pentru că nu de puține ori am împărtășit fie cu mama, fie cu sora mea aceste sfaturi care au funcționat și pentru ele și sunt sigură că vor fii utile și pentru voi.

Așadar, fără alte introduceri, să trecem la treabă!

Continue Reading

Diverse | Sfaturi

Pandemie COVID – Despre schimbarea jobului, autoizolare și altele

By on May 8, 2020
Covid Isolation

Acum ceva timp am scris un articol, la începutul autoizolării, unde vă făceam câteva recomandări pentru activități pe care să le faceți la voi acasă în această perioadă. Pentru mine începutul a fost destul de ușor, dar punctul critic cred că a fost în apropierea Paștelui.

Articolul de astăzi este despre cum au fost pentru mine aceste două luni de izolare, prin ce schimbări am trecut și cu ce provocări m-am confruntat pe întreaga perioadă.

Săptămâna aceasta se împlinesc 8 săptămâni de când nu am mai ieșit din casă decât pentru cumpărături sau de câteva ori, cât să număr pe degetele de la o mână, pentru alte activității, asta pentru că a fost absolut necesar.

De data aceasta însă, pentru că (fingers crossed) ne apropiem de sfârșitul izolării la domiciliu, m-am decis să vă spun ce a însemnat pentru mine această perioadă, ce schimbări au fost la mine sau în viața mea de-a lungul celor aproape 8 săptămâni și cum le-am ținut (sau nu) piept!

Continue Reading

Recomandări | Sfaturi

Activități de făcut în casă – Izolare la domiciliu COVID-19

By on March 17, 2020
Indoor activities

Izolarea la domiciliu a fost una din sugestiile care au venit din partea autorităților pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Nu știm încă cât o să dureze această perioadă de izolare la domiciliu, însă am văzut pe rețelele de socializare întrebarea legată de activitățile pe care le putem desfășura în această perioadă, tot mai des.

Este clar că ne confruntăm cu o perioadă de criză, însă este important să ne păstrăm calmul, să facem tot ce ține de noi în materie de prevenire și igienă, iar varianta izolării și lucrul de acasă sunt în momentul de față principalele mijloace prin care putem evita răspândirea virusului.

Trecând de îndemul la calm și pozitivism cu care vin spre voi, astăzi îndrăznesc să vin către voi cu o serie de activități pe care să le facem în această perioadă în confortul casei noastre.

Continue Reading

Diverse | Recomandări | Sfaturi

Despre încrederea în noi și în ceilalți

By on February 27, 2020
Trust

Astăzi m-am decis să scriu un articol despre încrederea în sine sau în persoanele din jurul nostru. Cum se câștigă, cum o dezvoltăm, dar și cât de ușor se pierde.

Am absentat în ultima perioadă din diferite motive, unul dintre ele fiind inspirația. Nu îmi doresc ca articolele mele să fie despre ceea ce se caută, ci îmi doresc să mă simt inspirată atunci când abordez un subiect și să nu vorbesc din cărți.

Ce înseamnă să ai încredere sau să fii de încredere?

Încrederea din punctul meu de vedere este o stare de siguranță și sentimentul că cineva este sincer atunci când este vorba despre a face o promisiune, de a îndeplini ceva sau despre a ține un secret, ori ceva ce i se încredințează.

Cred că am auzit cu toții despre exercițiul prin care cineva se aruncă pe spate pentru a demonstra, ori pentru a se încrede în cel/cea care trebuie să-l prindă.

Am să încep cu încrederea în noi înșine, deoarece mi se pare că este unul dintre capitolele la care și eu am încă de învățat.

Deși am avut o perioadă în care nimic nu putea să mă doboare și toți ai mei mă vedeau ca pe o învingătoare în orice situație, în timp experiențele de care m-am lovit au făcut ca această încredere pe care aveam să se mai clatine din când în când.

Continue Reading

Diverse | Recomandări | Sfaturi

Motivația în diferite contexte

By on January 29, 2020
Motivation

“Dacă îți dorești suficient, vei reuși!” – Câți dintre voi ați auzit această zicală și v-ați gândit că nu e chiar așa și că uneori oricât de mult ți-ai dori, nu întotdeauna lucrurile țin numai de noi ori de dorința noastră? Motivația în diferite contexte este subiectul despre care vă voi vorbi astăzi, din punctul meu de vedere și din experiența proprie.

Personal, am fost în situția descrisă mai sus în care oricât de mult mi-am dorit un lucru, am simțit că nu ține numai de mine realizarea respectivului lucru. În ultimii ani am tot încercat să lucrez la capitolul motivație, citind diverse cărți sau încercând să mă autoeduc în sensul acesta.

În continuare am de gând să împart articolul în patru părți, astfel încât să puteți identifica mai ușor diferite situații cu care poate v-ați întâlnit și voi la rândul vostru.

Keep goingProbabil că ați trecut prin diverse situații care păreau fără niciun fel de rezolvare, dar peste care ați reușit totuși să treceți în cele din urmă.

Se zice că atunci când trecem printr-o situație dificilă, subiectivismul ne face să credem că noi suntem cei mai vitregiți de soartă și că mai rău de atât nu se poate.

Cum găsim totuși motivația de a trece peste o despărțire, peste un eșec profesional sau o altă situație grea care pare fără rezolvare?

În primul rând probabil că suportul din partea celor dragi, din partea prietenilor, ar putea fi un factor care să vă motiveze. Să fiți tari de dragul celor din jur, vă poate face bine și vouă, iar compania și sfaturile lor vă pot ține cu capul sus.

Încercați pe cât posibil să vă gândiți că rare sunt situațiile care să nu aibă niciun fel de rezolvare și că mai devreme sau mai tarziu o să aveți parte și de ceva bun.

Citiți și ascultați discursuri motivaționale – Acum internetul este plin de astfel de materiale și veți găsi sfaturi motivaționale în diverse forme. Pe lângă materialele online, există și multe cărți de dezvoltare personală, care vă pot fi de folos.

Învățați din greșeli – deși poate nu ne ies mereu lucrurile așa cum ne dorim, este foarte posibil ca dintr-o situatie nefavorabilă să învățăm mai multe decât din una favorabilă. Acceptați faptul că nu veți reuși mereu și că este în regulă uneori să mai dăm greș. Nimeni nu s-a născut învățat și puțini ajung în vârf fără niciun obstacol!

Continue Reading