Diverse | Recomandări | Sfaturi

Motivația în diferite contexte

By on January 29, 2020
Motivation

“Dacă îți dorești suficient, vei reuși!” – Câți dintre voi ați auzit această zicală și v-ați gândit că nu e chiar așa și că uneori oricât de mult ți-ai dori, nu întotdeauna lucrurile țin numai de noi ori de dorința noastră? Motivația în diferite contexte este subiectul despre care vă voi vorbi astăzi, din punctul meu de vedere și din experiența proprie.

Personal, am fost în situția descrisă mai sus în care oricât de mult mi-am dorit un lucru, am simțit că nu ține numai de mine realizarea respectivului lucru. În ultimii ani am tot încercat să lucrez la capitolul motivație, citind diverse cărți sau încercând să mă autoeduc în sensul acesta.

În continuare am de gând să împart articolul în patru părți, astfel încât să puteți identifica mai ușor diferite situații cu care poate v-ați întâlnit și voi la rândul vostru.

Keep goingProbabil că ați trecut prin diverse situații care păreau fără niciun fel de rezolvare, dar peste care ați reușit totuși să treceți în cele din urmă.

Se zice că atunci când trecem printr-o situație dificilă, subiectivismul ne face să credem că noi suntem cei mai vitregiți de soartă și că mai rău de atât nu se poate.

Cum găsim totuși motivația de a trece peste o despărțire, peste un eșec profesional sau o altă situație grea care pare fără rezolvare?

În primul rând probabil că suportul din partea celor dragi, din partea prietenilor, ar putea fi un factor care să vă motiveze. Să fiți tari de dragul celor din jur, vă poate face bine și vouă, iar compania și sfaturile lor vă pot ține cu capul sus.

Încercați pe cât posibil să vă gândiți că rare sunt situațiile care să nu aibă niciun fel de rezolvare și că mai devreme sau mai tarziu o să aveți parte și de ceva bun.

Citiți și ascultați discursuri motivaționale – Acum internetul este plin de astfel de materiale și veți găsi sfaturi motivaționale în diverse forme. Pe lângă materialele online, există și multe cărți de dezvoltare personală, care vă pot fi de folos.

Învățați din greșeli – deși poate nu ne ies mereu lucrurile așa cum ne dorim, este foarte posibil ca dintr-o situatie nefavorabilă să învățăm mai multe decât din una favorabilă. Acceptați faptul că nu veți reuși mereu și că este în regulă uneori să mai dăm greș. Nimeni nu s-a născut învățat și puțini ajung în vârf fără niciun obstacol!

Continue Reading

Filme | Recomandări

Recomandări de filme

By on January 23, 2020
Movies

Hey! Astăzi m-am decis să fac un articol care să conțină o listă cu recomandări de filme, dintre cele pe care le-am văzut eu în ultimii ani (o să mă refer pe cât posibil la cele mai recente) și care mi se pare că ar merita să fie văzute.

Pentru cine nu a citit încă, acum ceva timp am scris un articol și cu recomandări de seriale, pe care îl găsiți aici. Sper să le găsiți intersante pe amândouă!

O să fie o listă în ordinea în care îmi amintesc de filme, fără să fie vreun criteriu pentru ordine, dar după modelul articolului cu seriale toate vor avea câteva impresii, nota de pe imdb și genul la care se încadrează. Așadar, să dăm drumul recomandărilor de filme!

Continue Reading

Casă | DIY | Organizare

Ikea Hack și reorganizarea măsuței de machiaj

By on January 17, 2020
Ikea Hacks

Hey! Bine ați revenit, astăzi o să aveți parte de un articol ce conține un proiect de DIY, din seria Ikea hacks și ponturi pentru reorganizarea măsuței de machiaj.

Atunci când am început să ne gândim cum vom amenaja dormitorul știam de la început că îmi doresc o măsuță de machiaj, un loc doar al meu unde să mă pot aranja și unde să îmi țin toate cosmeticele, parfumurile și toate cele.

Spațiul nu permitea aranjarea mobilei de dormitor în prea multe feluri, drept urmare, pentru măsuța de toaletă mi-a rămas un singur spațiu, de 70 de cm lățime, pe care trebuia să îl folosesc cu mare grijă.

Ca și în cazul celorlalte camere, mobila toată a fost aleasă după lungi căutări, după nopți în care am pierdut ore bune cu schițe, acolo unde am ales să facem mobila pe comandă, ori cu cercetarea pieței, în rest.

Rezultatul a fost unul care să ne bucure, camerele au căpătat contur în direcția pe care ne-am dorit-o și fiecare piesă de mobilier s-a încadrat perfect în spațiul pe care îl avem.

Revenind la măsuța de toaletă spațiul pe care îl aveam la dispoziție nu mi-a dat prea multe variante, dar am reușit să scot ce e mai bun din spațiul acela cu niște piese de mobilier care să nu încarce prea mult camera.

M-am folosit de acest birou de la Ikea, care nu doar că are un preț mai mult decât decent, dar și dimensiunile au fost cele care m-au convins. Am ales să îl montez cu partea plină spre perete, astfel că atunci când treci pe lângă el, partea goală îți dă impresia de spațiu.

Spațiu de depozitare nu are foarte mult, doar acel sertar de sub măsuță și suprafața lui. Cu toate acestea m-am descurcat până acum cu spațiul pe care îl aveam la dispoziție, doar că treaba devine puțin cam aglomerată.

Așadar, acest lucru ne aduce aici, la proiectul de DIY pe care l-am făcut săptămâna aceasta și de care sunt foarte mândră de cum a ieșit. Singura modalitate de a mări spațiul de depozitare erau niște etajere pe perete.

Continue Reading

DIY | HowTo | Rețete

Prăjitură simplă cu mere și vanilie

By on January 12, 2020
Prajitura cu mere si vanilie

Bine v-am regăsit, astăzi vin către voi cu o nouă rețetă pe care recunosc că am făcut-o din inspirație proprie. Este vorba despre o prăjitură simplă cu mere și vanilie. Această combinație sunt sigură că ați mai întâlnit-o. Merele se înțeleg bine cu vanilia, cel mai adesea eu am văzut ștrudelul de mere, servit cu un sos de vanilie.

După cum spuneam, prăjitura este o rețetă proprie deoarece am combinat un aluat pe care îl fac la Prăjitura răzuită, cu merele pregătite ca pentru plăcinta cu mere, la care am adăugat o budincă de vanilie. Rezultatul? Minunat!

Mai jos aveți rețeta cu ingredientele necesare și modul de pregătire. Destul de simplu totul, după părerea mea.

Continue Reading

DIY | HowTo | Recomandări

Rezoluții pentru noul an – Motiv de frustrare sau de bucurie?

By on January 9, 2020
New Year's Resolutions

La mulți ani! A trecut ceva timp de la ultimul articol, dar având în vedere faptul că au fost sărbatorile de iarnă, mi-am permis să absentez. Însă, în ultima vreme la m-am tot gândit New Year’s Resolutions, adică la lista de rezoluții pentru noul an.

Unii oameni obișnuiesc să-și seteze fie la sfârșit de an, pentru anul care urmează, fie la începutul noului an, o serie de țeluri pe care vor să le îndeplinească în anul următor, ori lucruri pe care vor să le schimbe, ori să le îmbunătățească la ei.

Recunosc că nu am scris negru pe alb până acum nicio astfel de listă, însă evident că mi-am propus mereu o serie de lucruri pe care vreau să le fac în anul următor.

Așa mi-a venit și ideea articolului de azi: Cât de realiști suntem atunci când ne setam un țel și cum facem să nu transformăm lista de rezoluții într-un motiv de frustrare la sfârșit de an, când se trage linie?

Cred că un lucru foarte important atunci când îți setezi o serie de scopuri este să fii sincer cu tine și să nu alegi lucruri care sunt imposibil de realizat. Nu poți deveni miliardar într-un an, asta daca nu ești deja destul de aproape și nici nu poți slăbi 50 de kg, dacă nu faci nimic în sensul acesta.

Continue Reading