Rețete

Rețetă de chec cu afine, cremă de brânză și lămâie

April 1, 2022
Chec cu afine și lamâie

Hello, hello! Long time no see, I know…

Știu că am absentat în ultima vreme, însă a fost o perioadă preserată cu mai multe provocări, cu astenii de primăvară și alte bazaconii, iar acum că lucrurile s-au mai domolit, m-am gandit că este momentul perfect să revin cu un dulce numai bun pentru vremea de afară!

Nu știu cum sunteți voi cu tot ceea ce se întâmplă în lume, dar eu am simțit că atunci când în sfârșit părea ca scăpăm de covid și că ne vom putea relua viețile ușor, ușor, a izbucnit războiul, lucru care m-a cam dat peste cap și care a venit la pachet cu multe neliniști și frici.

Nu vreau să mă canalizez pe asta, mai ales că am reușit să depășesc acele momente, iar vremea de afară care se încălzește, mă ajută și mai mult, dar trimit către voi gânduri bune și sper că sufletul vostru este bine!

În speranța că voi aduce un zâmbet, m-am gândit să revin, cu ce altceva, dacă nu, cu o rețetă pe care am încercat-o acum o săptămână și anume: un delicios chec cu lâmăie, afine și cremă de brânză, un cheesechec cum mi-a plăcut mie să glumesc!

Rețeta nu îmi aparține, însă am intervenit cu ceva modificări pe la cantități deoarece mi se pare ca mai este loc de îmbunătățit.

Când spun chec, mă gândesc la ceea ce făcea mama când eram mică și anume: o păjitură pufoasă, marmorată cu straturi de cacao și vanilie, care uneori avea pe deasupra nucă sau chiar la interior, iar când era scos din cuptor era împudrată cu zahăr pudră vanilat.

Cu toate că asta este prima mea amintire legată de rețeta clasică de chec, cea de față este mai degrabă o prăjitură festivă, plină de arome care mai de care mai dornice să iasă în prin plan, cu texturi diferite, o prăjitură care mi s-ar părea foarte potrivită și pe o masă festivă, de sărbătoare. (You might consider it for Easter!)

Deși nu am mai mâncat niciodată această combinație de afine, lămâie și cremă de branză, de când l-am văzut mi s-a părut o combinație pur și simplu delicioasă și așa a și fost.

Zic, să trecem la rețetă, în speranța că poate v-am făcut curioși!

Chec cu afine si lamaie

Ingrediente

Aluat:
  • 150g iaurt grecesc
  • 180g faină
  • 3 ouă
  • 200g zahăr
  • 120g unt topit
  • coajă rasă de lamâie
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 plic praf de copt (10g)
  • 150g – 200g afine
  • esență vanilie
Umplutură:
  • 2 linguri de făină
  • 4 linguri de zahăr pudră
  • 1 ou
  • 300g cremă de brânză
Glazură:
  • 250g mascarpone
  • 2 linguri zahăr pudră
  • esență vanilie

Mod de pregătire

Pentru chec aveți nevoie de o tavă de 30cmx11cmx8cm, eu tocmai ce mi-am cumpărat această tavă cu acoperire ceramică, de care sunt tare încântată, nu lipește deloc și sunt sigură că va face o treabă minunată și pentru cozonac (aveți aici rețeta în cazul în care nu o știți deja).

Vom începe prin a pregăti aluatul. Ouăle se bat întregi spumă, cu ajutorul unui mixer, împreună cu zahărul, aproximativ 3 minute sau până ce capătă o culoare albicioasă și o textură aerată, spumată.

Apoi adaugăm pe rând ingredientele lichide, începând cu iaurtul grecesc și continuăm amestecarea cu mixerul. Untul topit în prealabil se adaugă și el în fir subțire, zeama de lămâie și esența de vanilie, până ce se incorporează toate.

Ingredientele uscate, adică făina, praful de copt și coaja de lămâie se amestecă și ele împreună, iar apoi treptat se pun în compoziția lichidă, amestecând până ce totul este omogenizat.

La final se adaugă afinele, pe care le dați prin puțină făină pentru a nu se lăsa pe fundul tăvii (vechiul truc pe care bunicile noastre îl făceau la pandișpanul clasic cu vișine) și pe care le incorportați în aluat folosind o spatulă de silicon, cât mai delicat posibil. Asta este tot pentru prepararea aluatului de chec și trecem la compoziția de brânză, pentru un cheese-chec reușit!

Pentru umplutura cu brânză tot ce aveți de făcut este să amestecați crema de brânză cu oul și zahărul, iar la final adăugați făina și esența de vanilie! Odată ce s-au amestecat toate, sunteți gata să treceți la ”montarea” în tavă.

Vom unge cu unt tava, iar apoi puneți jumătate din aluatul cu afine, crema de brânză și cealaltă jumătate de compoziție.

Tava se dă la copt, în cuptorul preîncălzit aproximativ 1h, dar faceți testul cu scobitoarea pentru a fi siguri.

După ce se coace, se lasă la răcit, la temperatura camerei cam 2 ore. Apoi puteți face glazura, care întregește gusturile cum nu se poate mai bine!

Tot ce avem de făcut este să amestecăm mascarponele cu zahărul pudră și cu vanilia. Vom întoarce checul cu susul în jos, deci ar fi bine să aveți un platou oval sau dreptunghiular astfel încât să îl puteți întoarce, ori puteți opta pentru o tavă cu pereți detașabili, așa cum este aceasta.

Eu am găsit destul de greu o tavă potrivită pentru întoarcerea și servirea lui, așa că vă las acest model care cred că este fix ce trebuie.

După ce am întors checul îl ornăm frumos pe desupra cu glazura de mascarpone peste care puteți pune afine, fulgi de migdale sau așa cum am procedat eu, un sos de fructe de pădure pentru o pată de culoare.

Recomand să fie lăsat să se răcească complet înainte de a fi consumat și pregătiți-vă, veți vrea și felia numărul doi chiar înainte să o terminați pe prima!

Sper să vă placă rețeta pe care vi-o propun. Este un dulce menit să aducă zâmbete și să ne mai fure gândul de la haosul care e în lume!

 

Aveți grijă de voi și acum că vine primăvara, vă doresc cât mai mult soare în suflet! Pupiciuri și ne vedem data aviatoare, căci: am revenit!

Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *