Diverse

Am îndrăznit să-mi fac planuri pentru 2021

By on January 15, 2021
New Year's Resolutions

Nu cred că sunt singura care a stat să se gândească dacă să-și facă planuri pentru 2021, mai ales după ce ne-a adus 2020. După ce am cântărit ideea, dar m-am decis totuși să o fac, iar mai jos mi-am alcătuit lista mea de dorințe/planuri/rezoluții pentru 2021.

Anul trecut începeam 2020 cu o stare mai puțin bună, eram mai lipsită de încredere în mine și în ceea ce puteam realiza, dar totuși mi-am făcut curaj și atunci, și mi-am setat o serie de obiective pe care îmi doream eu să le realizez sau către care să mă îndrept.

Atunci dezbăteam subiectul pornind de la ideea dacă o astfel de listă ne aduce povară sau dacă poate ajunge motiv de frustrare și în linii mari vă dădeam câteva sfaturi astfel încât să nu ajungeți acolo.

Privind în retrospectivă cum arătau dorințele mele pentru 2020 nu pot să zic că au fost motiv de frustrare, având în vedere că cele pe care nu am reușit să le realizez nu au fost din vina mea, ci din cauza pandemiei care ne-a cam limitat opțiunile.

Mai jos am decis să îmi iau lista dorințelor din 2020, rând pe rând, și am încercat să mă gândesc dacă pot considera că l-am realizat sau nu, dar mi-am și făcut lista pentru 2021 pe care o puteți folosi ca sursă de inspirație.

Continue Reading

Cărți | Recomandări

Cărți citite în 2020 – Review (Part 2)

By on January 4, 2021
Carte Peste cinci ani

Hey, hey, dragilor! Nu știu despre voi, dar eu simt că abia astăzi intru în 2021. Anul nou mă găsește cu un suflu fresh, cu mulțumire sufletească, cu energie bună, cu gânduri și speranțe mari pentru 2021. Până vom vorbi despre rezoluțiile mele pentru acest an, m-am gândit să vă vin în întâmpinare cu ce cărți mi-am petrecut eu a doua jumătate a anului 2020, cu ce m-am delectat în concediul de sărbători și care este reading challenge-ul pe care mi-l propun pentru 2021.

După cum probabil știți, împart recomandările de cărți în două, iar prima parte, care conține cărțile citite până în iunie 2020, poate fi găsită aici. Dacă vreți și mai multe recomandări de cărți, căutați pe blog, ar trebui să fie deja trei articole pe tema asta.

Vă povesteam și în celelalte articole, că la început de an îmi setez un targhet vizavi de numărul de cărți de citit pentru anul în curs. Fac asta folosind aplicația GoodReads și de cele mai multe ori reușesc să duc și la bun sfârșit ceea ce îmi propun.

Pentru articolul aici de față, am numai cinci cărți, pentru că am reușit să finalizez 11 din cele 12 cărți pe care mi-aș fi dorit să le termin anul acesta. În anii trecuți terminam cam 10, iar asta se întâmplă pentru că eu am perioade în care pur și simplu devorez cărțile și perioade în care mă mobilizez foarte greu să termin sau să reîncep o carte.

Nu mă mai lungesc, deja avem o introducere prea lungă și cred că e momentul să trecem la lista cu cărți.

Continue Reading