Rețete

Pască cu smântână – cea mai delicioasă rețetă

By on April 8, 2021

Nu știu voi câte rețete de pască cunoașteți și dacă este sau nu, un desert pe care îl faceți de Paște, însă eu știu vreo trei: clasica rețetă cu brânză dulce, pască cu orez și, în cele din urmă, delicioasa pască cu smântână.

Cele trei rețete au apărut în viața mea după ce am intrat în familia lui #futurehubby, deoarece la noi nu se obișnuia să facem pască de Paște.

Înainte de a trece la rețeta propriu-zisă, mă gândesc să facem o mică trecere în revistă a istoriei acestui desert.

Denumirea lui este strâns legată de sărbătorile Pascale, însă în trecut acesta era un desert al cărui denumire era mața și era cunoscută și ca pâinea săracilor.

Era un produs obținut dintr-un aluat nedospit, realizat cu cinci tipuri de cereale pe care evreii îl consumau în perioada Paștelui.

Brânza, smântâna sau și alte ingrediente pe care le folosim în prezent, au început să fie adăugate cu mult mai târziu, iar asta a dus desertul la forma pe care o știm noi astăzi.

Vă spuneam că odată intrată în familia prietenului meu, bunica unora dintre verișorii lui, obișnuia să facă pască de fiecare Paște, toate cele trei rețete, pe care din fericire am reușit și eu să le am și să le adaug în caietul meu de rețete.

Dacă la început pasca cu orez a fost preferata mea, mai apoi cea cu brânză, acest lucru s-a schimbat de anul trecut când mi-a picat pata pe cea cu smântână.

Anul trecut, de Paște, am pregătit-o într-o tavă mică, cu jumătate din ingrediente, dar rezultatul a fost excepțional!

Îmi cer scuze pentru că fotografiile nu sunt foarte reușite, dar sunt făcute anul trecut când mă descurcam numai cu telefonul mobil. Sper însă că vă ajută să vă faceți o idee despre bunătățile și rezultatele minunate, despre care vă vorbesc.

Cred (și sper) că v-am făcut curioși (sper că sunt și curioși pe aici) deja, așa că zic să trecem la rețetă!

Continue Reading

Rețete

Nutella Cheesecake

By on June 29, 2020
Nutella Cheesecake

Săptămâna trecută pentru că a fost ziua de naștere a mea și a prietenului meu (cumva s-au aliniat planetele și ne-am născut la câteva ore distanță și în aceeași localitate) el a venit cu ideea de a încerca o rețetă de nutella cheesecake, fiind mare fan ciocolată.

De câțiva ani am descoperit minunatul desert și deși prima dată am încercat un cheesecake la rece, nu pot să spun că am fost așa impresionată, dar mai apoi am încercat o rețetă de cheesecake cu coacere, care a impresionat pe toată lumea și care a intrat rapid în lista preferințelor noastre.

Pentru nutella cheesecake-ul pe care l-am făcut am început prin a căuta pe Pinterest câteva idei, unde am găsit și rețeta pe care am încercat-o. Vă las aici link pentru rețeță, dar mai jos vă voi scrie pas cu pas cum a făcut-o eu, cum ar zice unii ”traducerea și adapatare”, așa cum se întâmplă mai cu toate prăjiturile pe care le fac.

Continue Reading