DIY | HowTo

Manechiura cu oja semipermanentă

By on October 31, 2019
manechiura-semipermanenta

Categoric acest articol este adresat fetelor/femeilor întrucât este un articol dedicat manichiurii făcută acasă cu oja semipermanentă. O să încep așa cum îmi place mie cu mică povestioară!

Când eram mai mică în timpul vacanțelor de vară (pentru că nu mă duceam la școală cu unghiile făcute) mai împrumutam ojă de la sora mea mai mare, vrând și eu să am unghiile colorate frumos. 💅

Ce este amuzant la această povestire pe lângă faptul că mă mânjeam cu cea mai mare pricepere și apoi mă chinuiam să îndrept răul făcut cu bețișoare de urechi înmuiate în acetonă, este faptul că nu rezistam cu oja pe unghii mai mult de câteva ore, asta nu pentru că sărea oja sau ceva, ci pentru că îmi dădeam seama că nu îmi place cum vine culoarea aleasă. 😂

Asta era cam în timpul școlii generale. Apoi la liceu am început cursurile de chitară, iar asta însemna unghii tătaie din carne ca să pot apăsa bine pe coarde, iar când le coloram cu ojă, cel mai des erau negre sau oricum culori închise, dar nici asta nu rezista prea mult.

Mai apoi, când am ajuns la facultate (mai multe schimbări au legătură cu plecatul la facultate) am decis să îmi fac și eu manechiura cu gel. Era prima dată când aveam unghiile mari fără să pot să le șterg în secunda doi. 😅 Oricum de data aceasta mi-a plăcut să am manechiura făcută și o perioadă le-am făcut la o fată din Târgoviște, dar apoi a devenit din ce în ce mai greu să-mi pun programările, dat fiind că eu locuiam în Pitești, așa că am găsit pe cineva în Pitești.

Am fost foarte mulțumită și mi-a părut rău când a trebuit să renunț la ea, din cauza mutării în București. Aici în oraș evident că prețurile sunt duble față de ce plăteam acolo și deși am avut două încercări (eșuate): o dată cu gel și o dată cu ojă semipermanentă, la persoane diferite, m-am decis să văd ce ar presupune să-mi fac singură manechiura. Evident că mi-era frică, mai ales știind cât de pricepută sunt, dar am zis că e un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum.

Am început prin a-i cere un sfat celei care se ocupa de manechiura mea în Pitești. Ea mi-a spus cam ce mi-ar trebui pentru început și care este procesul în sine, iar apoi m-am pus pe documentat.

De ce am ales ojă semipermanentă și nu gel?

Pentru că pentru gel cred că ai nevoie de mai multă pricepere decât pentru oja semipermanentă, pornind de la ideea că oja semipermanentă este în sticluțe normale de ojă, cu aceeași consistență ca și oja normală, în timp ce gelul are o consistență mai vâscoasă și trebuie modelat.

De ce ai nevoie ca să te apuci? 

În primul rând ai nevoie de o lampă (UV sau LED, aici depinde ce alegeți în funcție și de buget). Eu am această lampă și ce vreau să vă spun este că fix aceeași lampă o să o vedeți și în magazine cu un autocolant extra la pret triplu, ceea ce mi se pare exagerat. Pentru mine această lampă își face treaba în continuare și o am de un an și jumătate. Apoi în funcție de pașii pe care trebuie să-i urmați, vedeți mai jos de ce anume aveți nevoie.

Continue Reading