Sunt multe lucruri care fac din Viena o destinație de călătorie dezirabilă pentru turiști, iar dintre acestea vreau să menționez că Viena este considerat cel mai verde oraș din lume.
Această titulatură a fost dată orașului datorită numeroaselor parcuri pe care le are, jumătate din oraș fiind ocupată de spații verzi, dar și pentru alte lucruri cum ar fi: transportul public foarte bine pus la punct, lucru ce îi determină pe vienezi să îl folosească, iar asta duce la mai puține mașini pe străzi, adică mai puțină poluare, 30% din energia necesară orașului provine din resurse regenerabile, produse alimentare asigurate de piețe locale, dar și calitatea aerului sau procesul de reciclare.
Pe lângă toate lucrurile mai sus menționate, Viena este cunoscută și pentru clădirile impresionante inspirate din diverse stiluri arhitecturale, cum ar fi stilul baroc sau art nouveau, clădiri pe care le întâlnești la tot pasul și care îți taie respirația.
Luna trecută am fost plecată pentru 4 zile în acest oraș, unde am vizitat o parte din atracțiile lor turistice (fiind mult prea multe la număr ca să poți acoperi totul în patru zile).
În articolul de față care mi-aș dori să vă împărtășesc câteva gânduri cu care m-am întors din vacanță, sfaturi, păreri și recomandări de tot felul, iar în curând și o rețetă de desert pe care am reprodus-o acasă (stay tuned).
Se pare că numărul 4 este cifră magică pentru noi când vine vorba de concedii, pentru că tot 4 zile am stat și în Atena și tot 4 și în Londra, dar despre cele două veți găsi mai multe articole pe blogul meu, așa că dați un search.
Despre Viena, am ales însă (să încerc) să mă rezum la un singur articol. (Crossed fingers să nu ne întindem prea mult! Nu promit nimic…)