Știți vorba aia: ”Am merge și noi, dar nu prea avem timp” sau ”Am vrut și noi să mergem, dar nu avem când…” sau ”Aș vrea și eu, dar nu am când”? Ei bine, inclusiv eu eram genul ăsta de persoană, să cred că nu am timp pentru lucrurile pe care îmi doream să le fac, asta până când mi-am dat seama că toți avem la dispoziție aceleași 24 de ore și că uneori trebuie să-ți faci singur timp dacă chiar vrei să faci anumite lucruri indiferent despre ce activitate vorbim. Așa am ajuns să-mi propun împreună cu prietenul meu ca la cel mult trei săptămâni să ieșim undeva, într-un local/restaurant nou, mereu altul, ca să descoperim cât mai multe restaurante din București. Târgul a fost ca o dată să aleg eu, iar data următoare el.
Evident că dacă încerci locuri noi mereu, mai ai parte și de ghinioane, iar articolul de azi vine cu recenzii pentru câteva dintre cele în care am fost noi în ultima vreme cu bune sau rele. Așadar, să începem! Am inserat și poze (unde aveam), însă trebuie să menționez că nu au fost făcute în ideea să apară pe vreun blog, așa că să-mi scuzați cadrele imperfecte.
Bocca Lupo – Am ales să încep cu Bocca Lupo pentru că a fost o experință tare plăcută! Am ajuns aici fără să ne propunem să ieșim în seara respectivă, iar totul a fost mai mult decât bine. Un restaurant cu specific italienesc, relativ micuț, dar cu o atmosferă ruptă din Italia, cu mâncare bună, mai ales că eu am încercat ceva nou, ce voiam de mult timp să încerc și am avut noroc să fie foarte bun! Știu că au schimbat meniul de curând, dar eu atunci când am fost am mâncat tagliatele cu fructe de mare, care au fost foarte bune! 🍝 Prietenul meu a comandat pizza 🍕 a fost o pizza foarte bună, pregătită într-un fiat din acela micuț pe care îl vedeți peste tot în Italia, în care aveau amenajat loc pentru pregătit pizza și coaptă în cuptor cu lemne. Ambele feluri de mâncare au fost de nota 10! (Poza de mai sus este de la Bocca Lupo)
-
- Locație: 3 minute de mers pe jos față de stația de metrou Eroilor
- Prețuri: pastele mele cred că au fost în jur de 50 de lei, iar pizza 30-40 de lei, dar merită!
- Nota mea: 10/10 un colț rupt din Italia 😍
Lente Arcului – Deși mai sus ziceam că planul era să mergem mereu la alt resturant, aici cred că am fost de cel puțin trei ori. Au cea mai bună vrăbioară de vită pe care am mâncat-o. 😍 Acum ceva timp eram reticentă cu privire la încercat de mâncăruri noi, apoi am ajuns la concluzia că dacă nu încerc, nu am cum să descopăr ce îmi place si ce nu. Prima dată când am fost aici eu mi-am comandat vrăbioara de vită mai sus menționată, în meniu o găsiți sub denumirea de LAS PEDRONERAS și conține: vrăbioară de vită, cartofi, sos chimichurri, sos alio olio, salată verde. Un singur cuvânt M-I-N-U-N-A-T! Prietenul meu a mancat un piept de pui PELEGRINNI și deși și acesta a fost bun, nu se compară cu ce am mâncat eu. (Poza de mai jos este de când am mers prima dată, scuze pentru calitate) Atmosfera localului este una primitoare, în interior au și un șemineu drăguț, iar mirosul de lemne arse într-o zi friguroasă, cu ceva bun de mâncare în față + compania potrivită, nu poate însemna decât un succes. Au și un tort de ciocolată foarte bun, care aduce mult cu cel de casă făcut de mama!