Jurnal de nuntă | Organizare | Sfaturi

Cum să îți organizezi propria nuntă – To all future brides

By on April 15, 2022
Save the date

Dragele mele, m-am tot gândit dacă să abordez sau nu acest subiect pe blog, fiind unul mai personal, însă așa cum probabil v-ați prins deja, am decis să o fac, gândindu-mă că pe lângă faptul că poate ajut și alte mirese aflate la nevoie, această serie de articole o să fie o amintire frumoasă, în primul rând pentru mine!

Poate mi-ați mai citit blogul și ați văzut menționat pe ici pe colo un #futurehubby, asta pentru că anul trecut în martie am fost cerută de soție și sunt convinsă că și pentru voi (cele care ați ajuns aici), ca și pentru mine, a fost unul dintre cele mai emoționante și fericite momente din viața voastră.

Dacă aș putea să iau într-o sticluță să adun toate emoțiile, toată bucuria, tot entuziasmul și toata iubirea pe care am simțit-o atunci, iar din când în când să pot să retrăiesc momentul, ar fi minunat, dar asta nu se poate (încă) așa că planul este să mai adaug un astfel de moment în cutia mea cu amintiri: ziua nunții noastre, ceea ce mi-ar plăcea să se întâmple și pentru voi!

Continue Reading

Casă | DIY | Organizare

Ikea Hack și reorganizarea măsuței de machiaj

By on January 17, 2020
Ikea Hacks

Hey! Bine ați revenit, astăzi o să aveți parte de un articol ce conține un proiect de DIY, din seria Ikea hacks și ponturi pentru reorganizarea măsuței de machiaj.

Atunci când am început să ne gândim cum vom amenaja dormitorul știam de la început că îmi doresc o măsuță de machiaj, un loc doar al meu unde să mă pot aranja și unde să îmi țin toate cosmeticele, parfumurile și toate cele.

Spațiul nu permitea aranjarea mobilei de dormitor în prea multe feluri, drept urmare, pentru măsuța de toaletă mi-a rămas un singur spațiu, de 70 de cm lățime, pe care trebuia să îl folosesc cu mare grijă.

Ca și în cazul celorlalte camere, mobila toată a fost aleasă după lungi căutări, după nopți în care am pierdut ore bune cu schițe, acolo unde am ales să facem mobila pe comandă, ori cu cercetarea pieței, în rest.

Rezultatul a fost unul care să ne bucure, camerele au căpătat contur în direcția pe care ne-am dorit-o și fiecare piesă de mobilier s-a încadrat perfect în spațiul pe care îl avem.

Revenind la măsuța de toaletă spațiul pe care îl aveam la dispoziție nu mi-a dat prea multe variante, dar am reușit să scot ce e mai bun din spațiul acela cu niște piese de mobilier care să nu încarce prea mult camera.

M-am folosit de acest birou de la Ikea, care nu doar că are un preț mai mult decât decent, dar și dimensiunile au fost cele care m-au convins. Am ales să îl montez cu partea plină spre perete, astfel că atunci când treci pe lângă el, partea goală îți dă impresia de spațiu.

Spațiu de depozitare nu are foarte mult, doar acel sertar de sub măsuță și suprafața lui. Cu toate acestea m-am descurcat până acum cu spațiul pe care îl aveam la dispoziție, doar că treaba devine puțin cam aglomerată.

Așadar, acest lucru ne aduce aici, la proiectul de DIY pe care l-am făcut săptămâna aceasta și de care sunt foarte mândră de cum a ieșit. Singura modalitate de a mări spațiul de depozitare erau niște etajere pe perete.

Continue Reading

HowTo | Organizare | Recomandări

Ponturi pentru productivitate și organizare

By on December 19, 2019

Era în plan să fac acest articol încă de la cel cu organizarea pentru casă, însă până acum am avut și altele în plan, așa că abia astăzi vin cu el. Când vine vorba despre productivitate și organizare, cred că toată lumea caută ponturi și idei care să-l ajute în sensul acesta.

În primul rând, vin cu o recomandare de carte, pe care eu am citit-o acum ceva timp, dar știu ca mi-a plăcut la momentul respectiv și se potrivește cu subiectul articolului de azi. Cartea despre care vorbesc este ”Musai List” de Octavian Pantiș, o carte care promite să vă propună niște idei astfel încât să folosim timpul în favoarea noastră, pentru a fi mai eficienți.

Trecând peste această recomandare, mai jos o să vă propun o listă de idei pe care eu le folosesc și care dau roade în cazul meu.

Plan ahead

Plănuiește din timp 

Primul sfat pe care îl am pentru voi este să vă plănuiți din timp ceea ce aveți de făcut.

De exemplu, acum că este perioada sărbătorilor poate că aveți cadouri de cumpărat, aveți o programare la salon la care ați vrea să ajungeți, ori curățenia generală Crăciun de făcut, sfatul meu este să vă gândiți din timp la ceea ce ați avea de făcut și să alcătuiți o listă aproximativă a tuturor lucrurilor pe care ați vrea să le duceți la bun sfârșit.

Așa nu o să vă treziți prinși în cozile interminabile de la supermarket, în cazul în care aveți cumpărături de făcut și nici nu o să vă prindă Moș Crăciun cu barba netunsă, ori manechiura nefăcută, ori vreun proiect neterminat la timp.

To do list

To do lists 

Prima idee mă duce într-un mod firesc spre pontul numărul doi, listele. Eu mă organizez cel mai bine când știu că am o listă a lucrurilor pe care le am de făcut.

Pornind de la exemplu de mai sus, săptămâna aceasta a fost una foarte aglomerată, iar dacă nu mi-aș fi planificat-o din timp și nu mi-aș fi făcut o listă a tuturor lucrurilor pe care le aveam de făcut, nu cred că le-aș fi putut duce la bun sfârșit.

Continue Reading

Călătorii | Londra | Organizare

4 zile în Londra

By on October 13, 2019

Dacă urmează să plecați în Londra pentru 4 zile s-ar putea ca lista de mai jos să vă fie de folos. Aceasta cuprinde modul în care am împărțit eu obiectivele de vizitat pe durata a 4 zile petrecute în Londra, în această vară. Multumiri celor care citesc!

Ziua 1

  • Aterizare în Londra, aeroport Stanstead, ora 8:10
  • Transport Aeroport – cazare, 2h aproximativ (timp relativ raportat la cazarea pe care am avut-o  și la alegerea făcută), la dus nu l-am prins, am mers cu un alt autobuz care pleca la ora aceea, dar la întors am mers cu AirBus Express fiind o varianta ieftină și convenabilă
  • Am estimat că la ora 12 ajungem la cazare și am avut noroc că am putut face check-in-ul, am lăsat bagajele și am plecat în aventura londoneză, spre primul obiectiv
  • Natural History Museum (+ din categoria „dacă avem timp” Science Museum, fiind în proximitate, însă pe acesta din urmă l-am ratat)
  • Sea Life (aveam bilete cumpărate deja pentru ora 16:00, sunt necesare minim 2 ore și jumătate pentru vizitare, London Eye urmând la ora 19:15, mai multe detalii despre cum și de unde recomand să cumpărați bilete, găsiți aici)
  • London Eye, după cum spuneam. În urma recomandărilor la apus este cel mai frumos să urci, pentru că dacă aveți noroc de vreme bună, tot orașul se îmbracă în lumina cladă a soarelui
  • Împrejurimi: Big Ben (închis pentru renovări însă), Westminster Palace, Abbey și Bridge. Tot prin împrejurimi găsiți tot felul de localuri de unde puteți să cumpărați ceva de mâncare, oameni care fac diverse spectacole în stradă, astfel încât o să vă umpleți ziua cu ușurință.

Prima noastră zi s-a încheiat destul de devreme, cred că la ora 22 dormeam duși ca să ne încărcăm bateriile pentru ziua 2. Am început ziua devreme pentru că voiam să ajungem la muzeul de ceară la ora deschiderii.

Continue Reading

Călătorii | Londra | Organizare

Cum să planifici o călătorie de 4 zile în Londra

By on October 10, 2019

Atunci când te hotărăști să pleci în concediu, fie chiar și pentru puțin timp, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare. Primele două lucruri la care trebuie să te gândești, după ce ai ales destinația, sunt: cum ajung acolo și unde mă cazez. Personal am ieșit numai de două ori din țară în concedii planificate de mine în totalitate, iar destinațiile au fost Roma și Londra. O să urmeze și un articol legat de Roma, dar acesta se referă la cea de-a doua destinație, Londra.

Pentru cei interesați efectiv de cele 4 zile și cum am împărțit noi lista de obiective puteți da click aici. Pentru cei intersați de detalii precum site-uri de unde să cumpărați bilete sau ce să folosești ca să te organizezi mai ușor atunci când planifici o excursie, vă invit să citiți rândurile următoare (posibil să mă întind, dar puteți da scroll oricând la cuvintele cheie marcate cu bold sau link-urile din postare).

Deși pentru Roma am ales un citybreak cumpărat prin site-ul celor de la Vola, pentru Londra, din cauza orelor de zbor care ar fi însemnat două zile pierdute (prea târziu la dus și mult prea devreme la întors), am decis să cumprăm biletele de avion direct de pe site-ul companiei de zbor.

Perioada concediului am ales-o în funcție de lunile din an când palatul Buckingham este deschis, pentru că voiam să-l vizităm, iar în cazul în care nu știati acesta este deschis numai de la sfârșitul lunii Iulie, până la sfârșitul lunii Septembrie, anul acesta a fost deschis de pe 20 Iulie, pana pe 29 Septembrie. Mai multe detalii despre perioadele și orele de vizitare găsiți aici. Așadar, am decis să mergem în concediu în luna August, de pe 20 până pe 23 ale lunii. Am vrut să mergem în cursul săptămânii în speranța unor cozi de mai mici dimensiuni, ceea ce nu s-a întâmplat neapărat.  Acum revenind la zbor, am zburat cu o companie low cost, iar biletele ne-au dus undeva la 1300 de lei, două persoane dus-întors. Din fericire, am avut zbor marți dimineață la dus, iar la întors zborul a fost spre seară, ceea ce vă recomand, dacă vreți sa profitați din plin de tot timpul pe care îl aveți în concediu.

Continue Reading