De când sunt mică deși pe parcursul anului uitam și uit de ei, atunci când se apropia luna martie, pofta mea de măcinici (sau mucenici) se activează, parcă după ceas.
De crescut, am crescut știindu-i doar pe cei făcuți de mama, adică mucenici din aceia cu zeamă, iar cei moldovenești au intrat în viața mea mult mai târziu, acum vreo 9 ani, dar până atunci nici nu cred că am mâncat vreodată.
Sărbătoarea Sfinților Mucenici este una creștină, sărbătorită în special în România, care îi simbolizează și îi amintește pe cei 40 de sfinți mucenici martirizați pentru credința lor.
În tradiția populară de la noi, ziua Sfinților Mucenici marchează și încheierea zilelor babelor, care reprezintă zilele capricioase din punct de vedere al vremii, atunci când iarna se transformă în primăvară, și începerea zilelor moșilor, zilele cu vreme mai călduroasă.
Bunica prietenului meu este cea care ne făce în fiecare an mucenici moldovenești, iar mama în continuare face, an de an, mucenicii cu zeamă, așa că în luna martie pe data de 9, pot să mă bucur de ambele rețete, fiecare având farmecul ei, după părerea mea.
Anul acesta, am decis să încerc și eu să fac mucenici moldovenești, mi-am luat inima în dinți și m-am pus pe treabă. Rețeta pentru aluat este aceeași ca la cozonac, cu mici diferențe, pe care le voi nota mai jos.
