Când am mers în Viena (aici găsiți detalii despre călătorie) am plecat la drum cu o listă de chestii de mâncare pe care voiam să le încerc, printre care și Kaiserschmarrn.
Desigur că pe lista mea pe lângă snițel am avut și sacher tort sau ștrudelul de mere, dar rețeta de Kaiserschmarrn m-a cucerit, motiv pentru care nu doar că am mâncat de două ori, dar am și încercat să le fac acasă.
Când am gustat din ele, am început să țopăi prin bucătărie de încântarea că au ieșit 1:1 cu cele din Viena și așa m-am hotărât să împart și cu voi rețeta pe care eu am făcut-o.
Ca un scurt istoric, există o legendă conform căreia în una din călătoriile lui Franz Joseph cu soția lui, prin Alpi, aceștia s-au oprit la ferma unui localnic pentru prânz.
Omul care i-a primit pentru că era foarte emoționat, din cauza mâinilor care îi tremurau nu a reușit să întoarcă clătitele pregătite pentru desert și ele s-au rupt.
Ca să mascheze totuși desertul nereușit, acesta le-a servit cu gem de prune pe deasupra, iar împăratul a fost foarte impresionat, devenind astfel desertul lui preferat.
Rețeta este foarte simplă și pregătind-o mă gândeam câte deserturi diferite poți face cu ingredientele clasice pentru clătite: clafoutis, clătitele americane pufoase, clătite subțiri (clasicele pe care le știe toată lumea) și așa cum o să vedeți mai jos, Kaiserschmarrn.
Ingrediente
- 4 ouă
- un praf de sare
- 3 linguri de zahăr
- 200ml lapte
- 125g faină
- stafide aurii hidratate în rom
- esență de vanilie
- unt pentru gătit
Mod de pregătire
Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă cu un praf de sare și o lingură jumătate de zahăr pe care îl adăugăm treptat.
Separat gălbenușurile se amestecă cu restul de zahăr (1 lungură și jumătate), eventual puteți adăuga și puțin zahăr vanilat. Se incorporează făina treptat, omogenizând cu laptele adăugat câte puțin pentru a evita cocoloașele, iar la final adăugați esența de vanilie.
Când ați obținut o compoziție omogenă, incorporați și albușurile bătute spumă, treptat cu ajutorul unei spatule amestecând de jos în sus.
Pentru coacere, topiți unt într-o tigaie (ideal ar fi una de fonta, dar îmi închipui că nu toată lumea are, cum nici eu nu am, deci vă puteți face treaba și cu o tigaie normală), una în care alimentele nu se lipesc și cu pereți ceva mai înalți.
Aici vă las și un video cu varianta gătită în cuptor, în cazul în care vreți să încercați și așa.
În untul încins adăugați aproximativ 4 polonice de compoziție (depinde și de polonic, dar astfel încât să fie un strat generos în tigaie) pe care o întindeți uniform pe toată suprafața tigăii.
Adăugați stafide și așteptați până ce clătituța noastră pare că s-a copt în partea de jos (verificați ridicând-o cu o paletă).
Fiind vorba de multă compoziție partea de sus o să fie încă lichidă, iar dacă așteptați ca la o clătită normală să facă bule, s-ar putea să o ardeți. Chiar daca e încă lichidă, tăiați în sferturi (în patru bucăți) și întoarceți unul câte unul cu grijă.
Mai lăsați câteva minute, după care cu două spatule de lemn tăiați clătita în bite-size pieces, adică bucătețe cât să intre într-o îmbucătură.
Bucățelele astfel obținute se scot din tigaie și se presară zahăr pudră peste ele.
În Viena ele sunt servite cu gem de prune sau ceva compot/piure de prune. Eu pentru că aveam în casă prune proaspete am decis să tai câteva bucățele, să le pun pe aragaz cu zahăr și să le las până se gătesc.
Am avut și un gem de caise și împreună cu cele două, așa cum cu salata grecească m-am transportat în Atena, Kaiserschmarrn-ul pregătit acasă, m-am întors în Viena, un oraș care mi-a plăcut foarte mult!
Sper să încercați și voi rețeta, este doarte ușor de pregătit și rezultatul este yummi!
Pupiciuri și stați aproape pentru că urmează și alte articole faine!
